Orange „U” Cluj. Ogăraru vrea să schimbe jumătate de echipă pentru retur și pregătește patru olandezi titulari

Orange
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Universitatea Cluj a transferat patru jucători noi în această iarnă, iar trei dintre ei sunt olandezi.
  • Atacantul Gravenberch, pe postul de fundaș central, „vârfurile” Castillion și Zijler și mijlocașul Van den Broek sunt surprizele lui George Ogăraru pentru retur.
  • Lemnaru și Veselovsky ar putea începe pe bancă meciul cu CFR Cluj, din semifinala Cupa României.

La „U” Cluj se va vorbi olandeza în retur, așa cum și-a dorit George Ogăraru încă de la venirea în Ardeal. Contingentul olandez s-a mărit în această iarnă cu încă trei jucători, iar aceștia par să fie favoriții antrenorului după partidele amicale din Turcia.

„U” Cluj a jucat șapte partide de verificare în cantonament și a încheiat stagiul de pregătire cu trei victorii, două egaluri și două înfrângeri. George Ogăraru a folosit mai multe variante de echipă, dar pare că s-a decis asupra primei garnituri cu care va relua sezonul. E o echipă din care nu lipsesc surprizele, Ogăraru părând că va merge pe mâna noilor veniți. „Nu ne-am conturat încă un prim unsprezece, dar în mare știm ce vrem și unde vrem să ajungem. Ne-am îndeplinit ce ne-am propus în cantonament, iar jucătorii noi s-au integrat foarte rapid și au cu toții caractere puternice. Cei noi au adus un plus de valoare, de viteză și sper că și de eficacitate”, a spus Ogăraru.

Panagopoulos, titular cu CFR

Universitatea va avea o față schimbată în primele meciuri oficiale din 2015, iar prima modificare va fi în poartă. Cum Veselovsky, titularul obișnuit, a fost accidentat și nu a jucat în niciun meci de pregătire, Panagopoulos are șanse mari să fie portarul titular, pe 4 martie, în Gruia. Grecul a fost titular în cinci din cele șapte partide amicale din Turcia și, cel mai probabil, Ogăraru va merge pe mâna lui la reluarea sezonului, chiar dacă și slovacul va fi recuperat. „Sperăm ca în două săptămâni să fie apt și Veselovsky”, a spus Ogăraru.                            
 
„Gravenberch e mai bun fundaș central”
 
Din partidele amicale se poate observa și faptul că defensiva Universității se va schimba aproape în totalitate, față de turul campionatului. Pe flancul drept, Jovanovic pare să-i fie favorit lui Ciupe, sârbul fiind utilizat în patru partide amicale, ca titular, în timp ce Ciupe a fost încercat și pe flancul stâng. În centrul defensivei, Skvorc și Gravenberch este cuplul de fundași centrali pe care va merge Ogăraru, chiar dacă olandezul a fost reprofilat din atacant.

„Gravenberch dă un randament mai bun ca fundaș central pentru ceea ce ne dorim noi. El a mai jucat pe acest post, dar l-am folosit atacant în tur pentru că îl aveam pe Ninu ca fundaș”, a spus antrenorul. Pe stânga, jucătorul deținut în co-proprietate cu Benfica, Martins, pare în acest moment titularul postului. „Sper să câștig Cupa cu U Cluj. Mă simt foarte bine aici, chiar dacă nu știam nimic de România înainte să vin”, a spus fostul international de junior al Portugaliei.


George Ogăraru va include în primul „11” al Universității mai mulți jucători transferați în această iarnă

Pe mâna fostului căpitan de la Den Bosch

Și compartimentul median va suferi modificări în retur. Ogăraru a folosit în amicale un sistem cu trei mijlocași, în care Raul Costin și Ceppelini par să fie titulari de drept. Lângă cei doi are șanse foarte mari să joace ultimul transferat de clujeni, olandezul Van den Broek. Jucătorul de 27 de ani are avantajul că a bifat peste 170 de partide pentru Den Bosch în liga secundă olandeză, fiind cel mai cunoscut dintre jucătorii transferați în iarnă.

Lemnaru se bate cu „Kluivert” în atac

Transferurile lui Castillion și Zijler, dar și revenirea lui Morar îi oferă multe posibilități lui Ogăraru pentru atac. În sistemul cu trei atacanți gândit de tehnician, olandezul Zijler și portughezul Viveiros sunt variantele pentru postul de extremă dreapta, cu un plus pentru jucătorul adus în această iarnă, folosit titular în patru amicale.

Pe stânga, Mengolo pare prima variantă, dar Vlad Morar, care a marcat de două ori în amicale, are și el șanse importante de a începe titular. Marea supriză ar putea apărea în poziția de „vârf” împins. Lemnaru a marcat un singur gol în partidele amicale, iar evoluțiile sale din finalul sezonului trecut au fost sub așteptări. Astfel, nu este exclus ca noul adus, Castillion, poreclit noul „Kluivert” să-i ia fața „căpitanului” Universității.

„Ocazii de gol am avut în amicale, dar lui Lemnaru îi lipsesc golurile din acțiune. El a avut și un handicap fizic, după revenirea de la Steaua, dar acum sperăm să revină la o formă mai bună”, a spus George Ogăraru.


Vlad Morar (al doilea jucători din stânga) va începe ca rezervă returul la Universitatea Cluj


Amicale „U” Cluj și echipele de start folosite:

U – Guizhou 1-0 (Van den Broek)
Panagopoulos – Ciupe, Skvorc, Gravenberch, Martins – Costin, Van den Broek, Ceppelini – Mengolo, Castillion, Zijler

U – Wienner Neustadt 2-1 (Castillion, Neag)
Panagopoulos – Jovanovic, Skvorc, Gravenberch, Ciupe – Costin – Ceppelini, Van den Broek – Zijler, Lemnaru, Mengolo

U – Chernomorets Odesa 0-3
Panagopoulos – Ciupe, Skvorc, Neag, Martins – Costin – Cristocea, Ceppelini – Viveiros, Lemnaru, Calcan

U – Szombathelyi Haladas 1-1 (Lemnaru)
Panagopoulos – Jovanovic, Neag, Gravenberch, Ciupe – Lungu – Ceppelini, Kovacs – Zijler, Morar, Mengolo

U – Shinnik Yaroslavl 1-3 (Ciupe – pen.)
Dolha – Ciupe, Skvorc, Gravenberch, Martins – Costin – Ceppelini, Cristocea – Viveiros, Lemnaru, Mengolo

U – Haladas under 21 3-0 (Morar, Ceppelini, Skvorc)
Niczuly – Jovanovic, R. Crișan, Neag, Bratu – Paulinho, Lungu, Cristocea – Viveiros, Lemnaru, Morar

U – SV Rodinghausen 1-1 (Morar)
Panagopoulos – Jovanovic, Skvorc, Neag, Martins – Costin – Kovacs, Paulinho – Zijler, Morar, Castilion

Echipa tip: Panagopoulos – Jovanovic, Skvorc, Gravenberch, Martins – Costin – Van den Broek, Ceppelini – Zijler, Lemnaru (Castillion), Mengolo (Morar)

4 jucători a transferat Universitatea în această iarnă: Castillion, Zijler, Martins și Van den Broek

Foto: Facebook / Universitatea Cluj

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×